sâmbătă, 9 aprilie 2011

Interviu cu Robert Pattinson în revista Elle


Ai spune că după toată această febră a francizei Twilight, nimic nu te-ar mai suprinde în legătură cu Robert Pattinson. Şi uite că actorul dezvălui într-un interviu fooooarte interesant cum i-ar face plăcere să bată paparazzi, prin ce exepriente periculoase a trecut şi ce înseamnă pentru el o noapte perfectă, iar aceasta nu o implică (în mod surprinzător) şi pe Kristen:

  • Ţi-ai imaginat vreodată ce ai face că să scapi de imaginea creată de Twilight?

Ştii, cand va trece toată această Twilight-mania şi abia dacă mă vor mai urmări paparazzi, în 15 ani poate, îmi place ideea că un paparazzo încearcă să mă fotografieze iar eu îl snopesc în bătaie. Aşa, din senin, când pozele mele nu vor mai valora nimic  iar eu voi fi falit pentru că mi-am cheltuit toţi banii aşa că nu mă poate da în judecată.

  • Ai avut experienţe atât de periculoase încât era să mori?

Da, o mulţime. Sunt cel mai prost şofer de pe pământ. De fiecare dată când urc în maşină îmi sun părinţi să le spun “la revedere”.

  • Dacă vorbim de procente, cât de diabolic crezi că eşti?

Ei bine, obişnuiam să cred că sunt 40 % diabolic. Dar mă supraestimam. Nu cred că trec de 3%, procentaj care mă dezamăgeste în totalitate.

  • Ce ar trebui să aibă o noapte că să fie perfectă?

Am un căţeluş acum, aşa că mă joc cu el noaptea. Ştiu că sună de parcă aş inventa asta acum.

  • La ce femei visai când erai adolescent?

Eram obsedat cu Kate Moss. În dormitorul meu erau doar postere cu ea. Mi-a plăcut şi Jane Fonda. Şi Ellen Burstyn.

  • Sunt momente în care este stânjenit?

Cred că se întâmplă constant când sunt în public. Atunci sunt stânjenit de orice lucru. Dar când vine vorba de dans nici nu trebuie să încerci cu mine. E geva de genu: “Hai, dansează!” “Nu! Nu mă ridic!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu